Din ciclul „Cine-a pus presă-n Primărie?!”, episodul: „Scoate-i afară, Carmen, că se uită la noi când facem manevre!”. Se întâmplă la Bârlad, unde administrația locală confundă legea cu moftul personal, Consiliul Local cu o ședință de familie, iar democrația cu un club exclusivist unde accesul se face doar pe bază de carnet roșu și loialitate față de primarul suprem, Dumitru Boroș.
Doi jurnaliști locali – Mihaela Niculescu (Puls24.ro) și Gelu Irimia (Vremea Nouă) – au avut tupeul, obrăznicia, îndrăzneala inimaginabilă să participe la ședințele pe comisii. Repet: ȘEDINȚE PUBLICE, așa cum prevede Ordonanța 35/2002, adică legi, nu opinii. Cum au fost întâmpinați? Ca doi hoți de buzunare în altar: cu priviri reci, porunci ferme și apeluri la evacuare. Căci în Bârlad, domnule, transparența e opțională, iar jurnaliștii sunt tolerați doar dacă scriu ce trebuie: adică nimic deranjant.
Cine a dat ordinul? Surpriză: consiliera PSD Carmen Dima, cunoscută drept mâna dreaptă a primarului Boroș și, între noi fie vorba, și mâna stângă, și umbrela, și uneori chiar cuierul de nervi. Avem dovada: un mesaj nefiltrat trimis pe WhatsApp, în care doamna avocat (atenție, avocat!) cerea expres evacuarea ziariștilor: „Presa e in sala. Scoateti-i afara.” Să rămână doar cei „care știu ce au de făcut”. Să nu-i deranjeze cineva cu întrebări de prost gust precum: „Ce faceți cu banii publici?”, „Cine beneficiază de PUZ-urile aprobate la foc automat?” sau „De ce decideți în spatele ușilor închise?”.
Dar Carmen Dima nu a fost singură în cruciada împotriva presei. A fost acompaniată de Ana-Maria Vintilă, fostă viceprimăriță, actual consilier USR și, dacă-i dăm CV-ul la o parte, realizatoarea epocală a operațiunii „coșuri de gunoi de birou”. Vintilă a invocat cu aplomb „regulamentul” ca să dea afară presa, ca apoi să se lămurească, după 17 minute pe Google, că regulamentul spune cu totul altceva. A revenit la sentimente mai bune, dar nu înainte de a arăta cât de ușor e să repeți ce ți se suflă de la PSD, chiar și când ești teoretic în opoziție.
Primarul Boroș? Supărat. Deranjat. A plecat, cu viceprimarul și toată gașca loială după el. Ca-ntr-o telenovelă politică de buget mic, în care protagonistul se simte trădat de cameră și pleacă din platou. A lăsat sala goală, dar a trimis iscoade. Poate-poate presa iese afară de rușine. Nu a ieșit. A rămas, ca să vadă dacă mai e ceva de apărat în ideea de administrație locală cu uși deschise.
Povestea nu s-a terminat. Comisiile importante (urbanism, buget-finanțe)? Amânate. Nu pentru că a nins sau pentru că a murit cineva. Ci pentru că jurnaliștii erau încă în sală. Cvorumul n-a fost „atins”, căci consilierii obedienți au primit ordinul de a nu se prezenta. Mai simplu decât un vot: absența. Mai eficient decât legea: frica.
Așa că se reface scenariul: se creează grupuri de WhatsApp separate pentru fiecare comisie. Astfel, consilierii nu mai știu unii de alții. Presa nu știe nimic. Ședințele devin evenimente private. La Bârlad, consiliul local funcționează ca o rețea de mafioți care își lasă telefoanele la intrare.
Toate acestea nu sunt scăpări. Sunt politică deliberată. De la închiderea site-ului cu informații, la „uitatul” să se încarce înregistrările video, totul indică o direcție clară: control total. Nu asupra orașului, ci asupra percepției. Căci imaginea domnului Boroș – „cel mai extraordinar primar din toate timpurile”, conform biografiei scrise de PR-ul său plătit tot din bani publici – nu trebuie să fie pătată de niște jurnaliști zănatici care pun întrebări și se informează.
Dragi bârlădeni, întrebați-vă asta: dacă presa este dată afară dintr-o ședință publică, ce se va întâmpla când vine vorba despre un cetățean care întreabă ce s-a făcut cu terenul X sau cu banii pentru proiectul Y? Când transparența e o glumă, iar administrația funcționează ca un clan, orașul nu mai e un oraș. Devine o anexă la firma personală numită Boroș & Co.
Și totul e pus la punct: consilierii cuminți, regulamentele reinterpretate după chef, WhatsApp-ul ca instrument de decizie și un public îndepărtat metodic de tot ce înseamnă democrație locală.
Bârladul nu e proprietate personală, domnule Boroș. Nici a dumneavoastră, nici a doamnei Dima, nici a consilierilor obedienți. Bârladul e al celor care vă plătesc salariile — din taxe, nu din like-uri.
Și poate, dacă ați petrece mai mult timp citind legea decât grupurile de WhatsApp, ați ști și asta.
Bârladul, în 2025, nu mai are primărie. Are o cetate cu ziduri groase și orice fereastră deschisă, orice cameră de luat vederi, orice întrebare de jurnalist e tratată ca un atac terorist.
Dar să nu disperăm. Pentru că, vorba poetului: dacă o presă întreagă a fost cândva închisă într-o cameră, tot ea a găsit cheia.
(Alex Mihăiescu)
Cei mai mari hoți cu acte in regulă ei sint!
La Bârlad nu mai vine DNA????